Domnul Ciornîi, ce reprezintă transportul electric şi Regia de Transport Electric din Chişinău?
– Transportul electric reprezintă viitorul, având un rol important nu doar pentru oraș, dar și pentru întreaga țară, acesta fiind ecologic în primul rând, modern și sigur.Regia de Transport Electric la rândul său, reprezintă una din cele mai mari întreprinderi de transport din Republică și unica care asamblează troleibuze în regiune.
De asemenea, Regia are un trecut – primul troleibuz pe străzile orașului a început să circule cu exact 70 de ani în urmă (anul acesta în luna octombrie se împlinesc acești 70 de ani) și cu siguranță un viitor – dovada fiind troleibuzele cu propulsie autonoma, bateriile cărora permit an de an sa parcurgă distanțe tot mai mari.
Pentru mine personal, Regia reprezintă o etapă în care administrez o întreprindere unde activează circa 2500 de angajați, exercitând peste 90 profesii complexe, cu 3 Parcuri de troleibuze, 371 de unități de troleibuze și care deservește peste 380 de mii de călători zilnic.
Cum vedeți dezvoltarea/optimizarea Regiei în viitor?
Pentru a face orice tip de transport public atractiv, el trebuie nu doar operat, dar și promovat și cel mai important, monitorizat în continuu.
De exemplu, dacă este scris în orar că troleibuzul trebuie să ajungă la 15:15 și noi întârziem cu 5 minute, noi nu respectăm promisiunea față de călător – ca brand, ca întreprindere și pierdem enorm.
Oamenii se bazează pe noi, să meargă într-un transport care respectă întocmai graficul afișat în stații (frecvența transportului public trebuie sa fie de 10 minute, în orele de vârf – asta este un obiectiv strategic pentru Regie de fapt). Același lucru îl putem spune și când vine vorba de curățenia în salon, comportamentul taxatorilor și pregătirea șoferilor.
Optimizarea depinde foarte mult de analiza datelor obținute zilnic în timpul deplasării troleibuzelor, mentenanță etc. La moment noi doar adunăm aceste date și ele “se prăfuiesc” din păcate.
Analiza acestora, pe care o planificăm în curând, va duce la optimizarea foarte multor procese din Regie, ca optimizarea reparațiilor, optimizarea rutelor, optimizarea numărului de troleibuze la linie și chiar reacția cu care se intervine atunci când are loc o defecțiune pe rută – ca călătorul sa nu simtă un oarecare disconfort.
Dezvoltarea Regiei se face în mare parte, urmând Strategia de Transport a Municipiului Chișinău pentru 2015-2025 realizată de Primăria Chișinău, Direcția Transport și BERD, însă mai specific (și din ce am văzut eu că necesită atenție):
- Schimbarea tuturor troleibuzelor de tip vechi pe cele de ultimă generație;
- Introducerea tichetării electronice.
- Construcția unor depouri noi pentru mentenanță.
- Renovarea rețelei de contact și a substațiilor de tracțiune.
- Echiparea troleibuzelor cu dispozitive GPS.
- Echiparea troleibuzelor cu mers autonom cu baterii solare.
- Modernizare secțiilor de reparație.
- Echiparea tuturor troleibuzelor cu sistem de aer condiționat.
- Îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru angajați (pe care am pus accent încă din prima zi de când am venit), fără de asta nu putem atrage specialiști de calitate.
Vreau de asemenea să clarific un lucru, că, dezvoltarea Regiei ca structură separată, nu va fi simțită pe deplin de către călători. Aici mă refer la sosirea la timp a troleibuzelor (cea mai sesizată problemă la moment).
Pentru asta avem nevoie de crearea benzilor și buzunarelor destinate exclusiv transportului public electric și sper sa fim susținuți în acest sens, ca acest proiect, să demareze cât mai curând.
Câte persoane lucrează la Regie? Câți călători deservesc Regia zilnic? Câte troleibuze circulă prin oraș?
În cadrul Regie activează peste 2500 de angajați. În gestiunea întreprinderii sunt 371 de troleibuzele deservesc 28 de rute. Emitere zilnica, și anume în orele de vârf – 311 unități. Zilnic, cu troleibuzul se efectuează circa 380-400 mii călătorii cu un parcurs anual efectuat de circa 20 milioane de km.
Regia are un Call Centru? Dacă da, cate apeluri sunt preluate zilnic? Cât de repede sunt rezolvate sesizările făcute?
Da, am creat un Call Centru anul trecut, și în 2019 ne-am propus să-l finisăm complet: să-l echipăm cu tot necesarul. La moment am reușit doar să antrenăm persoanele care răspund la telefon și să le oferim un birou temporar pentru apeluri.
Zilnic primim până la 100 de apeluri, pe care încercăm să le soluționăm cât mai prompt.
Înafară de Call Centru, primim mai nou sesizări și pe pagina de Facebook care am creat-o cu 2 luni în urmă ca călătorul să poată și de pe internet să ne sesizeze.
Numarul unde pot apela calatorii este 022 204 205.
Când vom avea troleibuze cu aer condiționat? Câte troleibuze sunt echipate cu sistem de aer condiționat?
În 2019, vom planifica să avem în gestiune circa 50 de troleibuze echipate cu sistem de aer condiționat.
Cum vă luptați cu vorbitul la telefon, mâncatul în timpul deplasării a șoferilor și taxatorilor?
Într-adevăr am fost sesizați de foarte mulți călători privind vorbitul la telefon atât a șoferilor cât și a taxatorilor, mâncatul în timpul deplasării etc. Acestea sunt lucruri care pot fi schimbate numai sistemic, nu rezolvate de la caz cum se făcea până acuma.
În legătură cu asta, cu ceva timp în urmă am început lucrul la Regulamentul șoferilor și a taxatorilor. Draft-ul l-am făcut public pentru sugestii.
După aprobare, îl vom aduce la cunoștința fiecărui taxator și șofer, contra semnătura.
Sa fie clară și logica, vă dau un exemplu: un Starbucks ori un McDonalds – atât în SUA cât și în Europa – tot așa rămâne deservirea, fiindcă la ei totul lucrează sistemic. Exact aşa și noi trebuie să lucrăm, și ca să obținem asta o să utilizăm Regulamentul, ca în orice troleibuz al Regiei – călătorul să aibă parte de aceeași experiență, taxatorul să zâmbească, șoferul să nu se grăbească la stații și în toate troleibuzele să fie – curat.
Câte troleibuze noi vor fi asamblate în 2019?
În acest an, ne propunem să asamblăm alte 30 de troleibuze, dintre care: 15 unități cu mers autonom și alte 15 de tip clasic. În bugetul municipal pentru anul 2019 au fost alocate 102 milioane de lei pentru asamblarea troleibuzelor.
Pentru 2019 se planifică deschiderea unor rute noi?
Da, se lucrează la moment la identificarea celor mai stringente zone.
Care este salariul unui șofer de troleibuz?
Salariul mediu al unui șofer constituie 8000 de lei.
Cum decurge experimentul cu troleibuzele echipate cu sistem GPS de pe ruta 30?
Experimentul cu GPS decurge reușit, călătorii se bucură că pot vedea în timp real unde se află troleibuzul pe care îl așteaptă – așa își planifică din timp când să iasă din oficiu/casă – fără să piardă timp afară sau să înghețe în stație.
Cum vă luptați cu falsificarea tichetelor de călătorie?
Au fost comandate tichete noi, securizate care vor ajunge în curând. Vor fi cu mult mai greu de falsificat, cu 3 etape de securizare.
Dar asta sunt soluții temporare, până vom implementa tichetarea electronică.
Recent am văzut ca ați început asamblarea troleibuzelor cu monitorizare video, când le vom vedea în oraș și care a fost scopul camerelor video?
În curând o să le vedeți prin oraș. Scopul camerelor este supravegherea tuturor evenimentelor din salonul troleibuzelor, ca exemplu în cazul unui furt de buzunare. Aceste secvenţe video vor fi transmise către Poliție. Ori de exemplu vor asista șoferul când deschide și închide ușile, să evite accidentarea persoanelor în scaune cu roţile ori a mamelor cu cărucioare.
Ce schimbări aţi făcut la Regie?
- În primul rând, am reușit, împreună cu Primăria și Direcția Generală Transport să deschidem 6 rute noi de troleibuze în 2018 și 2019.
- Veniturile din vânzarea tichetelor au crescut în 2018 cu 14 milioane de lei față de perioada similară a anului 2017.
- În 2018 a fost onorată și obligația față de bugetul public național – 78 milioane lei – cu 16 milioane lei mai mult față de perioada precedentă. Au fost stinse toate penalitățile calculate, aferente anilor precedenți, pentru impozite și contribuții – circa 5 milioane lei.
- În 2018, din 25 de troleibuze asamblate, 20 de troleibuze sunt dotate cu aer condiționat. Pentru 2019, toate troleibuzele asamblate vor fi dotate cu sistem cu aer condiționat – o premieră pentru Regia de Transport Electric.
- Spălătoriile din Parcurile de Troleibuze, au fost dotate cu aparate de spălat cu presiune Karcher.
- Din luna aprilie a anului 2018 condițiile și termenele de achitare a salariilor în cadrul întreprinderii au fost ajustate legislației în vigoare, achitarea fiind efectuată în termeni prompți, prin intermediul cardurilor bancare, indiferent de categoria angajaților (anterior salariul fiind achitat în numerar în patru casierii ale întreprinderii pe parcursul unei luni și mai mult).
- Angajații implicați în procesul de producție au fost asigurați cu echipament, încălțăminte, mijloace de protecție.
- Au fost procurate echipamente de iarnă pentru angajați în valoare de 465.000 Lei.
- În 2018 au fost achitate restanțele faţă de bugetul public, în valoare de 16.000.000 Lei, față de aceeași perioadă anului trecut.
Ce obiective aveți propuse pentru următoarele 12 luni?
- Să instalăm supraveghere video în toate parcurile de troleibuze.
- Să modernizăm dispeceratul și Call Centrul Regiei.
- Să începem cat mai curând lucrul asupra analizei datelor pe care le adunăm zilnic de la șoferi, call-centru, dispecerat – să putem planifica și optimiza și mai mult toate procesele care se întâmplă la Regie – big data.
- Să îmbunătățim deservirea călătorilor.
- Să asamblăm cele 30 de troleibuze.
- Să îmbunătățim condițiile de lucru ale angajaților (prin reparația mai multor edificii ale Regiei, printre care vestiare, depouri etc.).
Cum colaboraţi cu Primăria în implementarea obiectivelor propuse?
Relația cu Primăria, Primarul Ruslan Codreanu, Direcția Transport și Consiliul Municipal este una fructuoasă. Nu am fi atins astfel de obiective dacă nu am fi lucrat în echipă.
Toate apelurile de deschidere a rutelor noi, au fost susținute – nu am avut nici o problemă la acest capitol. Nici solicitările de a cumpăra troleibuze cu sistem de aer condiționat nu au fost respinse.
Mă bucur, că avem împreună aceeași agendă, de a îmbunătăți experiența călătorilor care circulă zi de zi cu troleibuzul.