Astăzi a fost semnat acordul de colaborare care are drept scop implicarea tinerilor în proiectele organizate de către ambele părți, schimb de bune practici dintre Centre, mentorat pentru lucrătorul de tineret din Cimișlia dar și alte inițiative care urmează a fi organizate în comun.
În acest sens, echipa Centrului de Tineret Chișinău a mers în vizită la Centrul de Tineret Cimișlia unde au fost organizate activități de consolidare a echipei, energizante iar tinerii au putut comunica și crea noi conexiuni.
Petru Grecu, director, Centrul Municipal de Tineret Chișinău: ,,Acest acord vine să aducă mai multe activități/programe pentru tinerii din Cimișlia, un schimb de bune practici dintre Centre cât și un program de mentorat pentru lucrătorul de tineret, iar suportul nostru îl veți avea necondiționat…umpleți cu energia voastră fantastică în continuare acest Centru de Tineret și veți reuși!”
Nina Trofimenco, director, Centrul Raional de Tineret Cimișlia: ,,Este un parteneriat de mult dorit și mă bucur ca într-un final astăzi am reușit să realizăm acest scop, împreună vom reuși să atingem toate obiectivele propuse.”
Centrul Municipal de Tineret Chișinău














