Foto: AloCapitala

Cu ocazia marcării a 80 de ani a Zilei Internaționale a Studenților, A.O Liga Națională a Tineretului din Republica Moldova a desfășurat  proiectul „Student Awards 2021″pentru desemnarea celor mai buni studenți în domeniul pe care îl studiază.

Studenții selectați, alături de alte asociații de tineret din țară au participat la Masa Rotundă cu genericul ”Mai curând sau mai târziu, tu vei fi cel care va da valoare societății”.

În cadrul evenimentului au participat și invitați speciali, precum: Ion Curmei, Angela Cutasevici, Pavel Stratan, Alexandru Solocan, Alexandru Coica, Sergiu Muntean și Ștefan Popov. Invitații de onoare au venit cu recomandări și soluții pentru problemele actuale ale studenților.

În acest context, Angela Cutasevici, Viceprimarul municipiului Chișinău pe Domeniul Social și al Educației a declarat că multe aspecte care au fost enunțate ca probleme vor fi soluționate.

,, M-am bucurat pentru faptul că a venit inițiativa de a organiza această masă rotundă din partea Ligii Tineretului. Este foarte important ca să avem un dialog, atât a autorităților publice locale, cât și tinerii studenți. Pentru mine cel puțin, ca participant la acest eveniment este că am auzit dificultățile și problemele, mai ales că acum Chișinăul este în etapa de elaborare a unui document important. Este vorba de strategia municipală pentru domeniu tineret, cât și planul de implementare a strategiei și multe aspect care au fost enunțate de tineri, aici. Multe aspecte care au fost enunțate ca probleme vor fi soluționate prin implementarea acestui program. ‘’

Totodată, opt studenți au fost premiați în cadrul proiectului ,, Student Awards 2021 ’’. Studenții afirmă faptul că nici nu s-au așteptat să fie premianți ai proiectului, dar sunt nespus de fericiți că au posibilitatea să demonstreze că sunt cei mai buni.  Au mai menționat că sunt recunoscători organizatorilor pentru acest proiect, deoarece au avut șansa de a se afirma.

,, A fost ceva spontan pentru mine ca să depun și ceva de neașteptat să fiu premiat, cumva. Am depus în ultima zi, am depus luni, apoi am fost telefonat că sunt invitat ca premiant. ‘’ – a precizat Ioan Negoiță, student premiant.

Viorelia Rusnac, studentă premiantă: ,, Pentru mine a fost o promovare. Mai mult m-am axat pe procesul decizional, procesul electoral, fiindcă îmi sunt foarte aproape sufletului și am participat la diverse activități organizate de către Centrul de Educație și Instruire în Domeniul Electoral. ’’

Amintim că, ieri, 17 noiembrie, s-a marcat 80 de ani a Zilei Internaționale a Studenților, A.O Liga Națională a Tineretului din Republica Moldova.

 

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.