În cele două pavilioane la Moldexpo sunt organizate două puncte medicale 24/24, cu implicarea medicilor de familie, medicilor-specialiști, inclusiv medici-pediatri.
Despre aceasta a anunțat șeful Direcției Generale Asistență Medicală și Socială din Chișinău, Boris Gîlcă.
Potrivit lui, punctele medicale sunt dotate cu echipamente, tot spectrul de medicamente și produse parafarmaceutice, inclusiv cu staționar de zi/noapte.
Totodată, medicii din cadrul Asociațiilor Medicale Teritoriale acordă consultații și asistență medicală în toate cele 44 centre municipale de plasament temporar al refugiaților.
În cazul urgențelor medicale, atât la copii cât și la adulți, prin serviciul 112 pacienții sunt transportați la spitalele clinice municipale sau cele republicane.
La fel, toate serviciile, intervențiile și procedurile medicale acordate persoanelor refugiate sunt gratuite, inclusiv investigațiile și medicamentele prescrise.












