Recent, Primăria municipiului Chișinău a prezentat public o nouă metodologie de calculare a tarifului pentru călătoria în transportul public. În acest sens, consilierii PAS au venit cu anumite precizări.
”Pe de o parte ne bucură că Primăria cel puțin ceva a început să execute din Decizia elaborată de PAS în primăvara lui 2020. Pe de altă parte tariful propus de 6 lei este nejustificat de înalt”, se arată într-un comunicat al PAS Chișinău.
Potrivit PAS, ajustarea tarifului pentru călătoriile cu transportul public din Chișinău poate fi făcută doar dacă Ion Ceban își va respecta următoarele angajamente:
- Instalarea sistemului GPS: Accesarea din aplicație online a datelor de localizare a troleibuzelor și autobuzelor din Chișinău. La moment călătorii așteaptă în stații fără să știe când va veni transportul;
- Amenajarea benzilor dedicate: Crearea benzilor dedicate pentru transportul public, astfel încât călătorii să nu fie nevoiți să stea în ambuteiaje în autobuze sau troleibuze arhipline;
- Tichetarea electronică: La moment vedem cum în unele troleibuze taxatorii poartă câte un aparat de casă la gâ Sistemul de tichetare electronică trebuie să fie funcțional și autonom;
- Audit financiar și funcțional: A trecut un an de când Ion Ceban trebuia să facă audit, dar așa și nu este verificat cum sunt cheltuiți banii publici cheltuiți de RTEC și PUA. Pentru 2022 au fost alocați deja 700 mln de lei;
- Concurs de angajare a directorilor pentru RTEC și PUA: Organizarea unui concurs transparent de angajare a directorilor de la RTEC și PUA. La moment întreprinderile sunt conduse de șefi interimari numiți de primarul Ion Ceban.
”Troleibuzele și autobuzele continuă să stea arhipline în ambuteiaje, fără sistem de GPS, fără tichetare electronică și fără benzi dedicate. Despre ce majorare a prețului pentru călătoriile cu transportul public putem vorbi, atât timp, cât aceste angajamente nu sunt respectate de primarul Ion Ceban?”, se mai spune în comunicat.
În replică, Primarul general de Chișinău, Ion Ceban a calificat declarațiile consilierilor PAS drept politice și început de campanie electorală, în contextul când tariful pentru călătoria în transportul public nu a fost ajustat de mai mulți ani, iar Chișinăul a ajuns să aibă cel mai mic tarif în comparație cu orașe din alte state, fapt confirmat și de experții Studiului.
”Ca urmare a creșterii prețurilor la carburanți, subvențiile din partea Primăriei Chișinău către cele două întreprinderi municipale de transport public se ridică de la 700 de milioane de lei la un miliard de lei. Acest fapt pune în pericol activitatea și dezvoltarea de mai departe a Parcurilor RTEC și PUA. Doar anul trecut municipalitatea a achiziționat 240 de unități de transport public, ceea ce nu s-a realizat în 20 de ani, iar infrastructura întreprinderilor de profil a fost modernizată.
Metodologia de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din Chișinău a fost elaborată și prezentată de către experți și publicată. Experții Studiului au propus o formulă prin stabilirea valorii de referință, unde tariful nu poate fi mai mult de 0,06% din salariul mediu brut pe economie stabilit de Guvern, cu ajustarea o dată la 2 ani. Astfel, prețul calculat este de 6 lei pentru o călătorie, atât la troleibuz cât și la autobuz, pentru oraș și suburbii”, a menționat primarul.












