Foto: ipn.md

Angajaţii S.A. ,, Apă-Canal Chișinău” continuă inventarierea locurilor de consum în scopul reducerii deversărilor apelor uzate cu depășirea concentrațiilor maxime admisibile (CMA) în rețeaua publică de canalizare. Astfel cei care încalcă prevederile legale ce ţin de poluarea apei şi mediului riscă să fie sistați de la serviciile publice de apă și de canalizare.  

În acest scop, angajaţii operatorului efectuează zilnic controale în diverse sectoare ale mun. Chişinău pentru a monitoriza corectitudinea procesului de deversare a apelor uzate.

Astfel, potrivit AAC, pe parcursul săptămânii trecute au fost inspectate 73 locuri de consum, dintre care 65 planificate și 8 inopinate. De menționat că, la cererea consumatorilor au fost inspectate 39 de adrese, 26 la solicitarea subdiviziunilor din cadrul întreprinderii.

Tot în perioada menționată au fost prelevate probe de ape uzate de la 50 de agenți economici. În rezultat, la 20 de agenți s-au desfășurat controale inopinate, iar la 17 ordinare.

În rezultat, au fost expediate 13 prescripții pentru înlăturarea cauzelor care au determinat depășirea concentrațiilor maximal admisibile și au fost întocmite 15 acorduri de preluarea a apelor uzate cu furnizorul de apă.

De asemenea, pe parcursul săptămânii curente, 4 agenți economici au primit aviz pentru deconectarea de la serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare.

În cadrul procesului de inventariere a locurilor de consum au fost implicate echipe de lucru din cadrul Sectorului inspecție și control, Direcția comercială.

 

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.