Centrul Municipal de Tineret a fost deschis și în sectorul Buiucani. Este amplasat în Parcul „La Izvor”, str. Ghidighici 3, într-o zonă verde care este în plină reabilitare a infrastructurii de agrement şi sport. Anunțul a fost făcut de edilul Capitalei, Ion Ceban.
Potrivit lui, Centrul va fi unul multifuncțional, unde vor fi prestate mai multe servicii de tineret:
– Serviciul de voluntariat;
– Serviciul de dezvoltare personală și animare a timpului;
– Serviciul de ghidare în carieră;
– Consiliere psihologică.
Programul de activitate al Centrului este de luni până sâmbătă de la ora 10:00 până la 19:00.












