Candidatura Irinei Gutnic la funcția de viceprimar de Chișinău, nu a fost susținută pentru a doua oară de consilierii din Consiliul Municipal Chișinău (CMC). Pentru Gutnic au votat doar 12 aleși locali din întruniți azi, 18 octombrie, în ședință., transmite newsmaker.
Numirea Irinei Gutnic în funcția de viceprimar a fost primul subiect de pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a CMC. În calitate de raportor, edilul Ion Ceban a îndemnat consilierii să-i susțină candidatura.
„Consider persoana doamnei Irina Gutnic ca un funcționar de o foarte înaltă calificatre. Jurist, ceea ce ține de educație și pregătire, cu orientare spre domeniul economic. A activat în cadrul instituțiilor și organizațiilor de stat diferite, cu o experiență foarte mare în acest sens, mă refer la Ministerul Economiei, Curtea de Conturi, la Agenția Națională de Contestații și în ultima perioadă la Apă-Canal. Vă rugăm foarte mult să acordați suport candidaturii doamnei Irina Gutnic în funcția de viceprimar pe domeniul de competență juridică,” a spus Ion Ceban.
În total, 30 de aleși din cei prezenți azi la ședință s-au abținut de la vot, printre care și consilierii PAS.
„Fracțiunea PAS nu participă la vot și la ilegalitățile care se comit aici,” a declarat consilierul PAS, Roman Cojuhari.
Irina Gutnic a fost propusă pentru funcția de viceprimar al municipiului Chișinău și în cadrul ședinței CMC din 11 octombrie. Aceasta urma să ocupe fotoliul de viceprimar în locul lui Fadei Nagacevschi. Candidatura, însă, nu a fost susținută nici atunci de consilierii municipali.
Fotoliul de viceprimar al municipiului Chișinău a devenit vacant după ce Fadei Nagacevschi, numit în funcție de Ion Ceban, și-a anunțat demisia la începutul săptămânii precedente, pentru a reveni în avocatură.












