72 de autobuze puse la dispoziție de Primăria Chișinău au circulat duminică, 23 aprilie, gratuit de la Circ spre Cimitirul “Sfântul Lazăr”. Numărul estimativ de călători a fost de circa 50 de mii.
Totodată, au fost suplinite și mai multe rute de troleibuz și autobuz. Este vorba de rutele nr. 24, 25 și 26 și autobuzele de pe rutele nr. 10, 26 și 28, astfel încât cetățenii să ajungă mai rapid în punctele de pornire a unităților de transport oferire gratuit de municipalitate.
Luni, 24 aprilie, Primăria a acordat transport gratuit cetățenilor. Rutele de autobuz nr. 27 „C” şi „D”, au pornit de la Circ și au circulat până la Cimitirul „Sfântul Lazăr”.
În același timp, pe parcursul nopții și până dimineață în cimitirele din capitală angajații au făcut curat și a fost evacuat gunoiul care s-a adunat.












