Republica Moldova a cheltuit peste 13 milioane de lei pentru organizarea summitului din iunie. Inițial se preconiza o sumă de 16 milioane de lei. Anunțul a fost făcut astăzi, 6 iulie, de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul unei conferințe de presă.
„Pentru organizare, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a avut bugetat o sumă de 16 milioane de lei, dintre care pentru buna organizare a summitului am semnat contracte în valoare de 13 milioane 328 de mii 519 lei. Acest tip de cheltuieli a fost investit în organizarea summitului”, a declarat Nicu Popescu.
El a menționat că o parte din aceste costuri urmează să fie parțial rambursate de unii parteneri externi ai Republicii Moldova, care pregătesc și finalizează acele proceduri financiare care ne vor permite să reducem costurile finale de organizare a summitului.
Totodată, ministrul a spus că mai multe state și-au asumat costurile pentru mai multe elemente de organizare. ”State precum România, Franța, Suedia, Marea Britanie, dar și mai mulți parteneri ai țării noastre au avut costuri legate de unele aspecte de organizare a acestui summit. Evident acest lucru ne-a permis să avem niște costuri de organizare a summitului relativ controlate și limitate, astfel încât costul pentru cetățenii noștri să nu fie excesiv”, a adăugat oficialul.
În același timp, Popescu a precizat că au fost mai multe tipuri de cheltuieli: achiziționarea serviciilor de organizare a sistemelor de sonorizare, lumini, mobilier, spații pentru jurnaliști, ecrane, corturi, cabluri pentru electricitate etc.











