Zeci de mii de persoane din țară și de peste hotare, inclusiv cetățenii noștri din diasporă reveniți acasă, conducerea țării și diplomați străini au vizitat, în perioada 9 – 30 iulie, expoziția imersivă „Basarabenii în Gulag”, desfășurată în Piața Marii Adunări Naționale, în memoria victimelor deportărilor staliniste.
În două vagoane, similare celor în care zeci de mii de basarabeni au fost deportați în Siberia, au fost expuse mai multe obiecte ce au aparținut deportaților, o colecție de cărți tematice și materiale de arhivă.
Zilnic, între orele 8:30 și 21:00, în cele două vagoane, alături de vizitatori, au fost de gardă 31 de istorici – profesori universitari, cercetători științifici, specialiști și inspectori de la 9 instituții arhivistice, muzeale, de învățământ superior și preuniversitar, dar și 26 de voluntari.
„Mulțumesc tuturor care au contribuit la buna organizare și desfășurare a expoziției, dar și numărului mare de vizitatori. Prin astfel de acțiuni concrete onorăm memoria celor deportați în Siberia de gheață, păstrăm istoria și transmitem generațiilor viitoare amintirea acelor evenimente dramatice. Trebuie să ne asigurăm că trecutul nostru nu va fi uitat și că aceste atrocități nu se vor mai repeta. Am solicitat instituțiilor responsabile să lucreze coordonat pentru inaugurarea unui Muzeu al memoriei și organizarea acțiunilor de comemorare a victimelor represiunilor în localitățile țării”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
Datorită interesului publicului, în curând, expoziția va deveni una permanentă, într-o locație ce va fi anunțată ulterior de către autorități.
Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.