În 2023, circa 70% din exporturile Combinatului de vinuri Cricova au fost destinate piețelor din Uniunea Europeană, cu un volum de aproximativ 2 milioane de sticle vândute pe piața românească și 1,2 milioane în alte țări europene.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale, în ultimii ani, Uniunea Europeană a devenit un partener comercial vital pentru Republica Moldova, iar vinurile moldovenești, și mai ales cele de la Combinatul de vinuri Cricova sunt apreciate de consumatorii europeni.
Astfel, Cricova a reușit să extindă distribuția în peste 100 de orașe din Europa, ajungând astăzi în 17 state europene.
”Implementarea standardelor europene a fost esențială pentru acest succes. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare încurajează și sprijină continuarea acestor eforturi, fiind recunoscut impactul pozitiv al acestor inițiative asupra economiei naționale”, menționează MAIA.