Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), împreună cu polițiștii din BPDS „Fulger” și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), desfășoară, la această oră, percheziții în cadrul unui dosar penal ce vizează finanțarea ilegală a partidelor politice și spălarea de bani în proporții deosebit de mari.
Acțiunile au loc simultan pe mai multe adrese din Chișinău, fiind vizate circumstanțele privind legalitatea modificării statutului și conducerii unui partid politic, precum și legalitatea finanțării acestuia prin intermediul unor persoane interpuse.
Potrivit anchetatorilor, printre persoanele vizate se numără și un fost lider de partid, care a deținut anterior funcția de ministru în guvernele anterioare ale Republicii Moldova.
Investigațiile continuă, iar autoritățile promit informarea publicului pe măsură ce se conturează noi detalii.











