Potrivit avertizării emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, pentru data de 22 iunie 2026, pe teritoriul Republicii Moldova se vor înregistra temperaturi maxime ale aerului cuprinse între +33 și +35°C.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă populația să evite deplasările și activitățile în aer liber în orele de vârf, când temperaturile sunt cele mai ridicate.
O atenție sporită trebuie acordată categoriilor vulnerabile, precum copiii, persoanele vârstnice, femeile însărcinate și persoanele cu boli cronice sau cardiovasculare. Pentru prevenirea deshidratării și a efectelor negative ale caniculei, specialiștii recomandă consumul regulat de apă, purtarea hainelor lejere, de culori deschise, precum și utilizarea mijloacelor de protecție împotriva radiațiilor solare.
Adulții sunt avertizați să nu lase copiii nesupravegheați în autoturisme parcate sau în spații insuficient ventilate, întrucât temperaturile ridicate pot pune în pericol viața acestora.
În perioada caniculară, cetățenii care aleg să se recreeze în apropierea bazinelor acvatice sunt îndemnați să respecte cu strictețe regulile de siguranță. Scăldatul este recomandat doar în locuri special amenajate și supravegheate, iar copiii trebuie monitorizați permanent de către adulți.
Pentru evitarea șocului termic, nu este recomandată intrarea bruscă în apă după expunerea îndelungată la soare, fiind indicată răcorirea treptată a organismului înainte de înot.
De asemenea, consumul de alcool înainte sau în timpul scăldatului este strict contraindicat, deoarece reduce capacitatea de reacție și crește riscul de accidente.
Având în vedere temperaturile ridicate și uscăciunea vegetației, cetățenii sunt rugați să manifeste responsabilitate și să evite utilizarea focului deschis în apropierea terenurilor agricole, pădurilor, zonelor cu vegetație uscată și spațiilor de agrement, pentru prevenirea incendiilor.
În caz de situații de risc, populația este îndemnată să apeleze Serviciul unic de urgență 112.












