Sistemul de vaporizare instalat în Parcul „Alunelul” din sectorul Buiucani al Capitalei pentru perioada caniculară a fost vandalizat la doar patru zile de la montare. Potrivit Preturii sectorului Buiucani, în actele de vandalism ar fi fost implicați trei minori.
Pretura anunță că a intervenit imediat, iar sistemul a fost reparat și repus în funcțiune, astfel încât vizitatorii parcului să poată beneficia din nou de răcoare în zilele cu temperaturi ridicate.
Autoritățile locale anunță că vor sesiza oficial organele de poliție pentru identificarea persoanelor implicate și stabilirea răspunderii conform legislației.
Pretura face apel către părinți și vizitatorii parcului să manifeste spirit civic și să protejeze bunurile publice. Potrivit instituției, sistemele de răcorire sunt instalate din bani publici și sunt destinate confortului tuturor locuitorilor.












