S.A. „Apă-Canal Chișinău” anunță întreruperi programate ale furnizării apei potabile, miercuri, 16 septembrie 2026, în intervalul orar 08:00–17:00, pentru efectuarea unor lucrări planificate.
Fără apă vor rămâne consumatorii de pe strada Constituției 6/1.
De asemenea, întreruperea va afecta și locuitorii orașului Vatra, de pe străzile Fântânițe 1-9, 2-19 și Tinereții.
Compania își cere scuze consumatorilor afectați de lipsa apei potabile și asigură că echipele care execută lucrările vor depune toate eforturile pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp posibil.
Totodată, S.A. „Apă-Canal Chișinău” recomandă tuturor consumatorilor din zonele vizate să își asigure din timp rezerva minimă de apă necesară pentru consum și uz casnic, pe durata întreruperii.












