Începând de astăzi și până pe 20 septembrie, polițiștii Inspectoratului Național de Patrulare (INSP) desfășoară, la nivel național, operațiunea „GIROFAR”, orientată spre prevenirea accidentelor rutiere și sporirea siguranței în trafic.
În această perioadă, polițiștii vor monitoriza modul în care conducătorii auto respectă regulile de circulație, în special obligația de a acorda prioritate vehiculelor cu regim de circulație prioritară aflate în misiune.
Poliția reamintește șoferilor că, atunci când un vehicul de intervenție se apropie având în funcțiune semnalele luminoase și/sau sonore speciale, aceștia trebuie să îi acorde prioritate și să îi faciliteze deplasarea în siguranță.
Potrivit INSP, respectarea acestei reguli poate contribui la reducerea timpului de intervenție și poate permite echipajelor să ajungă mai rapid acolo unde este nevoie de ajutor.











