Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, cere ca traficul rutier să nu mai fie blocat pentru a crea coridoare verzi de deplasare mașinilor oficialilor, inclusiv a delegațiilor.
Potrivit acestuia, într-o sigură zi au fost 47 de astfel de solicitări.
Asta ar însemna că în aceste cazuri, semafoarele erau reglate pentru cineva la culoarea verde ca să poată trece mai repede, iar ca semafoarele să să revină la setările inițiale, era nevoie de 4 minute după 47 de astfel de intervenții într-o singură zi.
„Vom solicita ca și pe perioada când sunt diverse delegații, traficul să nu fie stopat nicicum, sub nicio formă. Se poate trece pe benzile dedicate fără a mai bloca intersecțiile”, a menționat Ceban.
Potrivit edilului, scopul tuturor capitalelor dezvoltate este de a încuraja folosirea transportului public pentru deplasare.
„Noi spunem că nu sunt locuri de parcare, dar tot centrul și întreg orașul este o parcare imensă. Vom lucra în continuare și la acest aspect ce ține de obligațiunile municipalității”, a mai adăugat Ion Ceban.
Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.