Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) s-au autosesizat după apariția în spațiul public a unor imagini video în care un copil este surprins ieșind pe geamul unui autoturism aflat în deplasare, punându-și viața în pericol.
Potrivit poliției, incidentul a avut loc la 26 iulie, pe strada Tudor Vladimirescu din orașul Durlești. În urma verificărilor, s-a stabilit că la volanul unei mașini de marca Skoda se afla o femeie de 34 de ani.
Aceasta a fost sancționată pentru încălcarea regulilor privind transportarea persoanelor.
Poliția atrage atenția că un moment de neatenție sau o decizie iresponsabilă poate avea consecințe grave, subliniind că siguranța copiilor în trafic începe cu responsabilitatea adulților.
Totodată, autoritățile reamintesc că minorii trebuie transportați în condiții de maximă siguranță, cu respectarea strictă a normelor rutiere, pentru a preveni orice situație care le-ar putea pune în pericol viața și sănătatea.











