AloCapitala

Necropola de animale din Chișinău este locul unde ajung câinii fără stăpân din oraș. Aici, aceștia ar urma să fie sterilizați, ținuți până se vindecă, după care, dacă nu sunt adoptați de doritori, ar trebui aduși în locul de unde au fost prinși. Tema animalelor fără adăpost de la necropola din Chișinău a fost abordată, din nou, la ședința Consiliului municipal Chișinău și din nou s-a finalizat cu dispute.

În cadrul ședinței CMC de ieri, câțiva activiști pentru apărarea animalelor fără adăpost au venit în primărie să ceară socoteală referitor la managementul neprofesionist a Necropolei din Chișinău. Mai mult, activiștii cer explicații autorităților și despre milioanele de lei cheltuite pentru salariile la câțiva șefi care, potrivit lor, nu fac nimic pentru a reduce numărul de câini fără adăpost din Chișinău. Apărătorii drepturilor animalelor spun că lunar, acolo mor, în chinuri groaznice, zeci de animale.

„De norme sanitare nici vorbă, iar de jur împrejur sunt doar oase și câini morți. Asta în timp ce, pentru 2022, Necropola a cerut aproape nouă milioane de lei din bugetul primăriei”.

Prezenți la ședință, activiștii au spus că maidanezilor li se dă drumul în suburbii, cu argumentul că sunt sterilizați, numai că animalele cu marcaj nasc pui, ceea ce înseamnă că procedura s-a făcut doar pe hârtie.

Rugată să comenteze solicitarea de a fi oprită finanțarea Necropolei, conducerea Regiei ”Autosalubritate” susține că Secția de control și protecția animalelor asigură achitarea finanțării, votate de consiliul municipal.

„Din martie 2020 până momentan nu s-au achitat serviciile de întreținere a animalelor. Toate intervențiile în ceea ce ține de salarizați, mentenanța Necropolei, se fac din contul Regiei ”Autosalubritate”, a declarat Igor Gîrlea, director interimar Regia ”Autosalubritate”.

Recent, și fostul primar interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, în cadrul emisiunii Alo Capitala cu Margareta Răducanu a vorbit despre starea Necropolei și problema enormă din municipiu care ține de animalele fără stăpân.

„Se omorau câinii cu bâtele pe vremea lui Chirtoacă. În anul 2019 au fost sterilizați 3000 de câini cu zero lei din primărie. S-a făcut un lucru enorm. Am construit un centru de sterilizare de care nu este în alte părți. Acum centrul de Sterilizare este distrus. Veterinar nu au, licența li s-a retras, este îngrozitor”, a declarat Codreanu.

Potrivit lui, primarul actual Ion Ceban ar fi promis câte un azil în fiecare sector însă, „și pe acesta existent l-a distrus”.

În prezent, la Centrul municipal de sterilizare sunt adăpostiți circa 500 de câini fără stăpân.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.