Astăzi urmează să fie gata ediția a 7-a a Protocolului Clinic Național (COVID 19). Actualizarea acestuia era o necesitate pentru țara noastră, încât în țările europene, deja se administrează două preparate antivirale, făcute special, anti COVID-19.

Odată cu administrarea celor două preparate noi, mai multă lume va evita spitalizarea, spune Ludmila Bîrcă, directorul Spitalului Clinic Municipal de Boli Contagioase, care face parte și din lista autorilor Protocolului Clinic Național.

În cadrul emisiunii AloCapitala, aceasta ne-a spus că „la moment se lucrează asupra unor noi molecule antivirale care pot fi utilizate în tratamentul pacienților cu COVID-19 pentru a preveni dezvoltarea stărilor severe, ceea ce ar însemna că mai mulți pacienți vor putea evita spitalizarea în secțiile de Terapie Intensivă.”

La fel și medicul epidemiolog, Angela Paraschiv, prezentă în platoul AloCapitala, a declarat pentru moderatoarea emisiunii, Margarita Răducanu, că este necesar de urgență să fie actualizat Protocolul Clinic Național (Covid 19).

„Avem două preparate noi care urmează să fie implementate în Moldova și incluse în protocol. Noi nu am avut până acum tratament antiviral specific pentru COVID-19, acestea sunt primele preparate. Până acum se făcea doar tratament simptomatic. Acum noi avem aceste două preparate care se indică în primele cinci zile de la debutul bolii, adică se va modifica doar tratamentul la domiciliu pe care îl indică medicul de familie. Dacă pacientul ajunge să fie internat, după cele cinci zile de la debutul bolii, aceste preparate nu vor mai fi eficiente,” a menționat medicul epidemiolog.

Așadar, potrivit directorului Spitalului Clinic Municipal de Boli Contagioase, Ministerul Sănătății deja a inițiat procesul de achiziționare a acestor două preparate noi.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.