La 27 ianuarie este marcată Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului. Dacă mai multe țări din vestul Europei au semnat Declarația de recunoaștere a Holocaustului mai mulți ani în urmă, atunci în Republica Moldova, o declarație politică a fost semnată la 22 iulie, 2016. Documentul condamnă persecuția și exterminarea evreilor de către naziști și a colaboratorilor lor, în perioada 1937-1944, pe teritoriul Republicii Moldova.
Holocaustul a fost un program de exterminare a evreilor, planificat și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler. Mai mulți ani la rând, autoritățile din Germania nu au vorbit despre crimele din timpul celui de-al doilea război mondial.
Astăzi Holocaustul trăiește în muzee și arhive. În această zi de comemorare omenirea este obligată să nu uite aceste victime. Pe 27 ianuarie, în fiecare an, Germania și aliatele ei din cel de-al Doilea Război Mondial, dar și lumea întreagă comemorează acești oameni și demonstrează că au învățat lecția istoriei.
Pe teritoriul Republicii Moldova au fost omorâți zeci de mii de evrei. Potrivit cercetătorilor, în perioada anilor 1941-1944, în cele peste 200 (inclusiv regiunea transnistreană) de lagăre au fost exterminați între 200 000 și 700 000 de evrei și romi. Doar în satul Pepeni au fost omorâți circa 300 de evrei într-o singură zi.
Începând cu 27 ianuarie 1966, în Germania sunt comemorate oficial victimele regimului nazist. La 10 mai 2005, la 60 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial a fost inaugurat Memorialul Holocaustului la Berlin, pentru a cinsti memoria celor 6 milioane de evrei ucişi. Alte țări, din vestul și estul Europei, au preluat practica de comemorare cu scopul de promovare a culturii memoriei și a evitării a altor tragedii mondiale.














