Republica Moldova continuă să ia energie din România. Energocom a semnat un contract cu OMV Petrom (România) pentru alți 50 MW, însă nu este suficient pentru a acoperi întreg deficitul. Declarația a fost făcută de vicepremierul, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, pe pagina de Facebook.

”Trebuie să continuăm să economisim pentru a evita deconectările consumatorilor”, a scris Spînu.

Totodată, el a mulțumit Primarului de Chișinău, Ion Ceban, pentru măsurile luate în economisirea energiei electrice. ”Domnule primar Ceban, vă mulțumesc că v-ați alăturat efortului național de economisire. Chișinăul are azi seara mai puțină lumină și mai multă unitate. Doar împreună putem trece peste orice greutate”, a menționat ministrul.

Menționăm că, ieri,  s-a reușit completarea stocului de gaz cu încă 6 mln m3. În total avem achiziționate 89.5 mln m3 de gaz.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.