Lucrările de amenajare a sensului giratoriu pe M2, drumul de Centură al municipiului Chișinău, sunt în stadiul final de execuție. Anunțul a fost făcut de Administrația de Stat a Drumurilor. Potrivit ASD, sensul giratoriu are o suprafață de aproximativ 5000 m2, două benzi de circulație și reprezintă o soluție modernă pentru gestionarea traficului în această zonă.
ASD menționează că, lucrările efectuate de antreprenorul „Rutador” S.R.L. au inclus amenajarea structurii rutiere, montarea parapetului metalic pe o lungime de 100 m, instalarea indicatoarelor rutiere corespunzătoare, precum și a 23 de stâlpi de iluminat cu panouri fotovoltaice.
De asemenea, s-a aplicat marcajul rutier și instalat circa 450 de stâlpi ornamentali pentru delimitarea spațiului.












