Cinci bărbați, cu vârstele cuprinse între 27 și 39 de ani,  originari din mun. Chișinău, membri ai unui grup infracțional organizat în comiterea escrocheriilor și anume prin crearea unor istorii false precum că ruda persoanei apelate ar fi  produs un accident rutier, au fost reținuți și sunt cercetați penal în 8 cazuri pe teritoriul capitalei, timp de o lună.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că fiecare dintre suspecți avea rolul său în această schemă infracțională. Aceștia se dădeau drept angajați ai organelor de drept, contactau rudele  și, sub pretextul că apropiații lor ar fi  provocat un accident rutier în urma căruia a avut de pătimit o persoană, solicitau mijloace bănești pentru a nu fi trași la răspundere penală.

Aceștia contactau potențialele victime prin intermediul telefonului fix. Sumele estorcate de la victime variau între 3 000 și 10 000 de euro.

Bănuiții au fost plasați în arest pentru 20 de zile. Conform legislației penale în vigoare aceștia  riscă închisoare de la 4 la 8 ani.

Măsurile speciale de investigație au fost desfășurate de către ofițerii de investigație din cadrul Inspectoratului de Poliție Buiucani și ofițerii Direcției de Poliție a  mun. Chișinău, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Buiucani.

Polițiștii și procurorii continuă măsurile de investigație și urmărire penală pentru stabilirea complicității și altor persoane  în comiterea infracțiunii. 

În acest context, Poliția îndeamnă repetat cetățenii să fie precauți și să verifice veridicitatea informațiilor.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.