La data de 29 aprilie curent, în jurul orei 15:00, în timpul deplasării spre o ședință de lucru, șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu a observat la intersecția străzii Vasile Alecsandri cu bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală două BMW-uri parcate neregulamentar care au blocat alte mașini parcate, împiedicând circulația pe o întreagă bandă de pe carosabil.

”După ce s-a asigurat că șoferii nu se simt rău și că mașinile nu au defecțiuni tehnice, șoferii lipsind de lângă mijloacele de transport, șeful IGP a solicitat un echipaj de poliție pentru documentarea celor doi conducători auto. La revenire, șoferul BMW-ului gri a refuzat să aștepte echipajul pentru a-i fi întocmit procesul verbal pentru încălcarea comisă, dar a urcat în mașină și a plecat. Polițiștii au fost nevoiți să-l stopeze pe o altă stradă pentru a-i întocmi sancțiunea”, menționează Poliția RM, într-un comunicat.

Mai mult, fiind verificat în sistemul informațional de date, oamenii legii au stabilit că la volanul acestei mașini s-au comis 8 încălcări în trafic, persoana eschivându-se în toată această perioadă de la achitarea amenzilor. Conform procedurii de identificare a persoanei care a condus mașina în timpul fixării încălcărilor, șoferul a fost condus la Secția monitorizare și documentare a traficului rutier pentru întocmirea proceselor verbale. După ce i-au fost întocmite 4 procese bărbatului și și alte 4 unei persoane care a condus mașina respectivă, șoferul a plecat din sediul Poliției.

”Precizăm faptul că în timpul documentării șoferului, șeful Poliției a fost contactat de tatăl acestuia. După ce a văzut că nu i s-a răspuns la telefon, acesta a sunat în Anticamera șefului IGP cu rugămintea de a fi contactat pentru o discuție, posibil pentru a încerca să influențeze anumite acțiuni sau persoane”, adaugă oamenii legii.

Conducătorul auto nu a contestat deciziile polițiștilor recunoscându-și încălcările comise și achitând deja toate amenzile aplicate.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.