Primăria Municipiului va aloca 3 milioane de lei pentru lichidarea consecințelor incendiului produs vineri, 16 mai 2025, la mansarda unui bloc de locuințe din orașul Durlești.

Anunțul în acest sens a fost făcut de către Primarul General, Ion Ceban, luni, în cadrul ședinței operative săptămânale a serviciilor municipale.

Edilul a ținut să precizeze că gestionarea problemei incendiului este de competența APL Durlești și a Guvernului, iar municipalitatea va identifica soluții pentru alocarea conform legislației, către Primăria orașului Durlești a încă 3 milioane de lei, pentru investiții, pe lângă cei planificați pentru proiecte, astfel ca acești bani să poată fi utilizați pentru ajutorarea oamenilor care au avut de suferit.

În context, Ion Ceban a calificat drept josnice mesajele unor reprezentanți ai Guvernării, care manipulează pe durerea oamenilor. „Am pregătit un demers pentru a fi transmis Guvernului, pentru ca să se intervină și să fie oferit ajutor din fondul de rezervă al statului, unde contribuim cu toții. Este josnic să politizezi acest subiect prin astfel de trucuri, fiind cunoscut că nenorocirea s-a produs pe teritoriul orașului Durlești, iar Primăria Chișinău are puține competențe”, a specificat Primarul general.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.