Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău anunță că, începând cu 31 martie 2026, compania aeriană Wizz Air va introduce în programul său de operare ruta Chișinău – Stuttgart, cu zboruri de trei ori pe săptămână, în zilele de marți, joi și sâmbătă.
Potrivit aerogării, ruta este deja disponibilă de pe Aeroportul din Chișinău, iar includerea acesteia în rețeaua Wizz Air creează mai multe opțiuni pentru pasageri, contribuind la creșterea capacității și la îmbunătățirea accesibilității către un important centru economic și cultural din Germania.
„Germania rămâne una dintre cele mai importante piețe pentru pasagerii noștri, iar completarea programului de zbor cu ruta directă către Stuttgart răspunde unei cereri în creștere. Salutăm extinderea rețelei Wizz Air de la Chișinău și reafirmăm angajamentul aeroportului de a susține dezvoltarea conexiunilor aeriene care apropie oamenii, oportunitățile de afaceri și experiențele de călătorie într-un mod accesibil și confortabil”, a declarat Sergiu Spoială, administratorul Aeroportului Chișinău.
Potrivit lui, extinderea rutei reflectă strategia aeroportului de a colabora cu operatorii aerieni pentru a dezvolta o rețea de zboruri echilibrată, competitivă și adaptată cerințelor pieței, consolidând rolul Aeroportului Internațional „Eugen Doga” în conectivitatea regională și europeană.











