Începând de luni, 9 februarie 2026, elevii din municipiu revin la școală cu prezență fizică, după perioada în care procesul educațional a fost afectat de condițiile meteo nefavorabile.
Autoritățile mulțumesc elevilor, părinților și cadrelor didactice pentru înțelegere și cooperare pe durata acestei perioade.
Reprezentanții administrației publice locale dau asigurări că, în cazul apariției unor noi intemperii sau condiții meteo dificile, populația va fi informată prompt, ca și până acum.
Totodată, serviciile municipale au intervenit și continuă intervențiile în preajma școlilor, grădinițelor și instituțiilor medicale, precum și pe căile de acces, pentru a asigura siguranța circulației și a copiilor.
Autoritățile precizează că situația privind combaterea efectelor vremii nefavorabile este monitorizată în permanență, iar măsurile necesare vor fi ajustate în funcție de evoluția condițiilor meteo.












