Drapelele de pe clădirea Primăriei Municipiului Chișinău au fost arborate miercuri în bernă, în Zi de Doliu Național, pentru cinstirea memoriei lui Gheorghe Urschi, actor, regizor, scenarist, scriitor, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, Artist al Poporului, Cavaler al Ordinului Republicii, Laureat al Premiului Național, care va fi petrecut astăzi pe ultimul drum.

Gheorghe Urschi a fost supranumit „Rege al umorului”, pentru performanțele înregistrate de-a lungul carierei sale artistice, Maestrul a știut să înveselească lumea și a înscris în umorul românesc din partea stângă a Prutului pagini de aur memorabile.

Creația literar-artistică a lui Gheorghe Urschi, este una multidimensională, în calitatea sa de scriitor, actor, regizor scenarist și umorist, artistul a impresionat constant, fiind apreciat de critici de artă, dar și de cetățenii de rând.

Gheorghe Urschi s-a născut la 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.