O femeie de 42 de ani, aflată în stare avansată de ebrietate și fără permis de conducere, a fost stopată de polițiști după o urmărire care a început în sectorul Ciocana al capitalei și s-a încheiat în satul Ratuș, raionul Orhei.

Potrivit oamenilor legii, ofițerii de patrulare au observat un automobil de model Renault care se deplasa haotic prin trafic. Șoferița a ignorat somațiile polițiștilor de a opri și a accelerat, continuând deplasarea spre Orhei.

În timpul urmăririi, femeia ar fi circulat inclusiv pe contrasens, punând în pericol ceilalți participanți la trafic.

Automobilul a fost stopat în satul Ratuș. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că femeia nu deține permis de conducere. Totodată, testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 1,05 mg/l alcool în aerul expirat, ceea ce reprezintă un grad avansat de ebrietate.

Mașina a fost transportată la parcarea specială, iar femeia urmează să fie documentată pentru încălcările comise.

Poliția avertizează șoferii să nu urce la volan fără permis și să evite conducerea sub influența alcoolului, subliniind că astfel de decizii pot avea consecințe grave.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.