Primăria Municipiului Chișinău informează că strada Florilor din sectorul Râșcani a intrat de luni în reparație.
Artera este reparată capital, după reabilitarea și amenajarea trotuarelor, modernizarea sistemului de iluminat și amenajarea zonelor verzi.
În prezent sunt efectuate lucrări de frezare a stratului degradat de asfalt, care va fi înlocuit cu un strat nou.
Multe dintre lucrări sunt efectuate pe timp de noapte.
Anterior au fost amenajate trotuarele de pe str. Florilor, pe ambele părți.
Totodată, au fost amenajate accesele către blocurile de locuințe și locurile publice de parcare, a fost modernizat iluminatul public, a fost instalat sistem de supraveghere video, au fost amenajate spațiile verzi, dotate cu sistem de irigare și instalat mobilier urban.











