Polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani au descoperit zeci de plante de cânepă, cultivate ilegal de un bărbat de 50 de ani pe un teren situat în extravilanul comunei Trușeni.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că plantele erau camuflate într-un lan de porumb, pentru a nu fi observate. Acestea au fost ridicate de la fața locului și transmise pentru expertiză, iar bărbatul este cercetat în conformitate cu prevederile legale.
Totodată, în cadrul acțiunilor de prevenire desfășurate pe teritoriul sectorului, polițiștii din Buiucani au identificat aproximativ 142 de terenuri pe care cânepa creștea necontrolat. În urma intervențiilor, au fost nimicite peste 2.000 de plante cu conținut narcotic.
Poliția continuă acțiunile de identificare și lichidare a culturilor ilegale de plante narcotice, precum și de tragere la răspundere a persoanelor implicate.











