Activitatea infracțională a unui bărbat de 41 de ani, locuitor al capitalei, a fost documentată de polițiștii sectorului Ciocana, acesta fiind suspectat că a organizat în locuința proprie un spațiu destinat consumului de droguri.

Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții poliției, în cadrul unei percheziții autorizate, efectuate la domiciliul bărbatului, oamenii legii au depistat mai multe obiecte confecționate artizanal, destinate consumului de droguri, precum și substanțe narcotice de origine sintetică.

Sursa citată precizează că, în timpul documentării cazului, în locuință au mai fost depistați doi bărbați, care au fost escortați la Inspectorat pentru documentare suplimentară.

Ulterior, proprietarul locuinței, precum și unul dintre bărbații depistați, au fost reținuți în conformitate cu prevederile legale. Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, ei riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani.

Potrivit legislației în vigoare, persoanele menționate sunt prezumate nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.