Pe Șoseaua Hîncești a fost demarată o nouă etapă a proiectului de amenajare a infrastructurii pietonale, de această dată pe tronsonul cuprins între strada Lech Kaczynski și strada Academiei.
Potrivit informațiilor, lucrările au debutat cu decaparea bordurilor existente și îndepărtarea stratului de sol. Intervenția este necesară în contextul în care, pe această porțiune, infrastructura pietonală lipsește pe anumite segmente, urmând ca aceasta să fie creată de la zero.
În paralel, lucrările continuă și pe tronsonul dintre strada Vasile Alecsandri și strada Vasile Dokuceaev, unde se înregistrează progrese vizibile. Aici au fost montate, cu prioritate, bordurile aferente părții carosabile, având în vedere că pe acest segment este planificată, în perioada următoare, asfaltarea drumului.
Totodată, va continua amenajarea trotuarelor cu pavaj pe ambele sensuri de circulație, precum și crearea unei piste pentru bicicliști și a locurilor de parcare. Proiectul include, de asemenea, amenajarea și reconfigurarea spațiilor verzi aferente arterei.











