Poliția a comunicat că a fost sesizată, la data de 16 septembrie, în legătură cu o secvență video apărută în mediul online, care surprinde agresiunea unei minore într-un sector al capitalei.

Potrivit informațiilor stabilite de oamenii legii, o minoră de 14 ani ar fi fost agresată, în circumstanțe care urmează a fi clarificate, de mai multe minore, toate eleve.

În urma măsurilor întreprinse, minorele implicate în agresiune au fost identificate. Pe caz a fost inițiat un proces penal, în cadrul căruia urmează să fie stabilite toate circumstanțele faptei și să fie luată o decizie conform prevederilor legislației.

Poliția a transmis că condamnă orice formă de violență și a atras atenția asupra gravității unor astfel de comportamente în rândul minorilor, subliniind că faptele ilegale nu pot fi tolerate, iar persoanele implicate vor răspunde în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.