La Fabrica de Sticlă din Moldova lucrează 380 de angajați, cu o vârstă medie de 48 de ani. În condițiile în care salariul mediu al angajaților în al doilea trimestru din 2022 a fost de 14.677 de lei, nu sunt atât de mulți tineri dispuși să muncească. Acest lucru a fost spus de directorul fabricii, Ion Covrig, adăugând că există posturi vacante în secția mașini.

„Am majorat salariile angajaților, chiar dacă a fost prea greu să facem acest lucru din cauza situației din regiune, a prețurilor la energie, materii prime și logistică. Am încercat să nu punem povara asupra angajaților noștri și, dimpotrivă, am mărit fondul de salarii”, a spus Covrig.

Potrivit acestuia, administrația întreprinderii nu vrea să se oprească aici și va continua să majoreze salariile. „Până la sfârșitul anului, avem ca obiectiv să creștem salariile atât de mult încât angajații să poată acoperi impactul inflației”, a declarat directorul fabricii.

Covrig a explicat că, chiar dacă este nevoie doar de o specializare în domeniu, iar salariul minim este de 12.000-14.000 de lei, tinerii nu vin să lucreze în fabrică.

„Trebuie să împrospătăm puțin echipa, deoarece mulți dintre lucrătorii cu experiență sunt deja pensionați”, a subliniat el.

Menționăm că, temperatura din apropierea cuptorului de producție al Fabricii de Sticlă ajunge la 50°, ceea ce face foarte dificilă rămânerea în apropierea acestuia pentru perioade lungi de timp. Covrig a precizat pentru BP, că sunt respectate toate măsurile de siguranță și că angajații poartă salopete. Cu toate acestea, cuptorul a funcționat non-stop timp de cinci ani, de aceea angajații lucrează în trei schimburi de opt ore.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.