Amplasarea gheretelor cu băuturi răcoritoare și înghețată în zonele de odihnă din Capitală

0
65

Primăria municipiului Chișinău solicită opinia locuitorilor urbei referitor la subiectul amplasării punctelor de comercializare a băuturilor răcoritoare și a înghețatei pe durata perioadei estivale, în parcurile și scuarurile din oraș, după care va fi emisă o dispoziție în acest sens.

Municipalitatea consideră necesară părerea locuitorilor orașului în condițiile în care opinia publică este împărțită între cei care doresc să aibă de unde-și cumpăra o sticlă de apă, o cafea sau o înghețată când ies la plimbare, inclusiv părinții cu copiii, și alții nu cred necesară amplasarea gheretelor în spațiile de odihnă.

Astfel, administrația publică locală Chișinău propune ca pe 40 de locații să fie amplasate punctele de comercializare a băuturilor răcoritoare, înghețată, ceai și cafea.

Gheretele de profil urmează să fie instalate doar în parcuri și scuaruri, în centrul Chișinăului și în sectoare, să vândă doar produsele enunțate mai sus și să activeze în perioada 1 iunie – 31 octombrie.

Pe străzile principale este interzisă amplasarea chioșcurilor cu înghețată și ceai/cafea, inclusiv în perioada de vară.

Amplasarea gheretelor în parcurile și scuarurile din capitală urmează să fie distribuită astfel:

  • Scuarul Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului” – 4 gherete
  • Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” – 4 gherete
  • Parcul “Valea Morilor” – 14 gherete
  • Parcul “Valea Trandafirilor” – 12 gherete
  • Parcul “La Izvor” – 6 gherete
  • Parcul “Alunelul” – 1 gheretă
  • Parcul “Dendrariu” – 4 gherete

Chișinăuienii sunt chemați să-și expună opiniile despre necesitatea amplasării gheretelor pe timp de vară în parcurile din oraș: dacă „DA”, atunci cât de multe ar trebui să fie?

Care ar fi cele mai reușite locații pentru amplasarea punctelor de comercializare a băuturilor răcoritoare și a înghețatei: doar la intrările în parcuri sau și pe alei?

Participanții la sondaj urmează să expedieze părerile lor până duminică, 19 mai 2019, pe adresa de e-mail drp@pmc.md, cu specificația „sondaj gherete în parcuri”.

Totalurile vor fi făcute publice luni, la ședința operativă a serviciilor municipale.

chisinau.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here