În contextul apariției pe rețelele de socializare a unei transmisiuni live în seara zilei de 18 februarie, în care mai mulți tineri agresează fizic un alt tânăr, poliţiştii Direcției Chișinău s-au autosesizat și au demarat verificări în vederea identificării şi depistării persoanelor implicate, dar şi pentru stabilirea circumstanțelor.
În scurt timp au fost identificați șapte tineri, cu vârstele cuprinse între 15 și 20 de ani, care au comunicat că agresiunea fizică redată a fost înscenată, pentru acumularea vizualizărilor și aprecierilor pe o rețea de socializare.
Potrivit poliției, 6 dintre tineri au fost sancționați pentru huliganism, iar părinții minorului de 15 ani au fost amendați pentru “Neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului”, cu sesizarea autorităților tutelare responsabile.
În context, oamenii legii solicită părinților să discute cu copiii despre expunerea unor astfel de imagini, care pot influența tinerii, dar și spori cazurile de bullying.