Republica Moldova a fost nevoită să achiziționeze energie electrică de avarie din România în weekend, după atacurile masive asupra infrastructurii energetice ucrainene. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că această măsură a fost esențială pentru a preveni deconectările și pentru a menține stabilitatea sistemului.

„Pentru a nu avea întreruperi, a trebuit să luăm energie electrică de avarie din România, pentru trei ore. A fost vorba de 270 MW”, a precizat Junghietu în cadrul emisiunii „În Context” de la postul public de televiziune.

Ministrul a subliniat că energia de avarie este mult mai scumpă decât cea obișnuită, costul putând ajunge la 300–400 euro/MW, iar prețul exact va fi cunoscut la sfârșitul lunii. El a îndemnat populația la consum responsabil, în special în orele de vârf, având în vedere că odată cu începutul sezonului rece consumul a depășit 700 MW încă de la ora 9 dimineața, cel mai mare fiind înregistrat în regiunea Chișinăului.

Sprijinul energetic a fost solicitat României pe 6 decembrie, după ce un grup major de producere din Ucraina a fost scos din funcțiune în urma bombardamentelor. Energia a fost livrată prin linia de 400 kV Isaccea–Vulcănești pentru a evita suprasarcinile.

În paralel, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat că iluminatul festiv de Crăciun în oraș va fi menținut, chiar dacă autoritățile centrale solicită economii de energie. Edilul a subliniat că atmosfera festivă este un drept al chișinăuienilor și al oaspeților capitalei și a invocat exemplele orașelor europene, care nu au renunțat la iluminatul de sărbători.

„Începând cu 2020, de fiecare dată ni se solicită să economisim, dar noi ne facem datoria față de locuitori și oaspeți și cerem același lucru și de la autoritățile centrale”, a spus Ceban.

Astfel, Chișinăul va continua să fie iluminat festiv, în timp ce autoritățile centrale recomandă prudență la consumul de energie electrică pentru a menține stabilitatea sistemului energetic.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.