Peste 1400 de tone de material antiderapant și 147 de tone de sare au fost împrăștiate pe străzile din capitală de vineri până azi dimineață în vederea combaterii poleiului. Azi dimineață, au fost împrăștiate deja 42 de tone de sare. Anunțul a fost făcut de șeful Întreprinderii Municipale, Exdrupo, Adrian Boldurescu, la ședința operativă a Primărie de astăzi.
Potrivit lui Adrian Boldurescu, în Chișinău s-a intervenit chiar și pentru a preveni crearea poleiului. Pentru efectuarea acestor lucrări, Exdrupo are în dotare doar 24 de mașini.
“A fost presurat material antiderapant chiar înainte cu câteva ore de a a începe condițiile meteo ploaie cu temperaturi în scădere. Pe artele principale practic am reușit cel puțin așa, din dotarea și utilajele noastre, am avut drept scop ca străzile principale, toare artele cu transport public din municipiul Chișinău să le ținem într-o stare bună de circulație, nu am avut drumuri în polei, blocate, nu am avut transport public sistat din cauza că s-a admis crearea poleiului pe străzi“, a precizat șeful Exdrupo.
Pe bulevardurile Dacia, Ștefan Cel Mare și pe viaduct a fost împrăștiată în aceste zile sare curată. Autoritățile dispun de un utilaj modern pe care îl folosesc anume pentru acest lucru.
“Este un utilaj mai bun pe care îl avem noi pentru a nu presura nisip cu sare ca să nu avem murdărie“, a explicat Boldurescu.
Adrian Boldurescu a mai precizat că în aceste zile, în lupta împotriva poleiului și anume curățarea trotuarelor, căilor de acces în curțile de blocuri de locuințe și stațiilor de așteptare a transportului public au fost antrenați 150 de muncitori.
În cazul în care înregistrează situații problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel.: (022) 22-22-67 sau (022) 22-26-04.