Polițiștii și procurorii sectorului Botanica au deconspirat activitatea infracțională a unui bărbat de 36 de ani din Chișinău, suspectat că avea rolul de depozitar într-o grupare specializată în comercializarea drogurilor.
Potrivit reprezentanților instituției, în urma unei achiziții de control, desfășurată cu suportul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Poliție Specială „Fulger”, bărbatul a fost reținut în flagrant în timp ce transmitea droguri unui curier. Asupra acestuia au fost depistate peste 300 de grame de substanțe, printre care PVP (sare) și MDMA.
La percheziția domiciliară efectuată ulterior au fost ridicate și alte probe relevante pentru cauza penală.
Suspectul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Dacă vinovăția sa va fi dovedită, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.
Autoritățile precizează că investigațiile continuă, iar persoana reținută beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.












