Operatorul municipal de salubrizare, Î.M. Regia „Autosalubritate”, anunță că lucrările din cea de-a doua fază a proiectului „Deșeuri Solide Chișinău” se desfășoară conform planului stabilit.

Această etapă include recultivarea gunoiștii temporare din sectorul Ciocana al Capitalei, unde au fost depozitate deșeuri în perioada anilor 2010–2017 (Lotul I) și construcția unei noi stații de transfer, dotată cu o linie modernă de sortare (Lotul II).

Proiectul reprezintă cea mai amplă inițiativă de modernizare a sistemului de gestionare a deșeurilor implementată până acum în Republica Moldova și vizează transformarea fundamentală a infrastructurii municipale în domeniu.

Pe șantierul Lotului I se află în desfășurare lucrări complexe de conservare a corpului gunoiștii, incluzând reprofilarea și compactarea acesteia, amenajarea drumurilor de acces și inspecție, precum și investigații tehnice pentru evaluarea potențialului de producere a biogazului.

Simultan, în cadrul Lotului II, avansează lucrările de construcție a noii stații de transfer.

Până în prezent, a fost finalizată decopertarea stratului vegetal, iar lucrările de terasament sunt în plină desfășurare.

Reamintim că, investiția totală în cadrul acestei componente a proiectului depășește 12 milioane Euro, în timp ce bugetul total al proiectului „Deșeuri Solide Chișinău” este de aproximativ 26 milioane Euro.

Finanțarea Proiectului este asigurată de Primăria Chișinău, BERD, BEI ( MF) și E5P.

Finalizarea lucrărilor este estimată pentru luna iulie 2026.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.