Peste 2 milioane de lei au fost depistați în posesia unui tânăr de 22 de ani din capitală, reținut în cadrul unor măsuri speciale de investigație, desfășurate pentru combaterea infracțiunilor de escrocherie.
Conform materialelor acumulate, mijloacele financiare ar proveni dintr-o schemă de escrocherie de proporții, coordonată din afara țării. Suspectul este bănuit că ar face parte dintr-un grup criminal organizat, specializat în comiterea unor astfel de infracțiuni, având rolul de a prelua mijloacele financiare obținute ilegal și de a le converti în criptomonedă.
În urma perchezițiilor autorizate, efectuate la domiciliul și în automobilul acestuia, au fost ridicate sume de bani în valută națională și străină, telefoane, un dispozitiv de stocare a datelor, precum și alte obiecte relevante pentru cauza penală.
Tânărul este cercetat penal în conformitate cu legislația în vigoare.
Acțiunile au fost realizate de polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău.
Măsurile de investigație și urmărire penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cazului, identificării și reținerii tuturor persoanelor implicate, precum și documentării întregii activități infracționale.












