Zeci de locații din toate sectoarele capitalei găzduiesc iarmaroace cu produse autohtone, material săditor și tradiții de Paște
În weekendul 11-12 aprilie 2026, locuitorii Chișinăului sunt așteptați la o serie de târguri și iarmaroace organizate în toate sectoarele capitalei, cu scopul de a susține producătorii locali și de a oferi acces la produse agricole de sezon. O parte dintre evenimente continuă până la 20 aprilie.
Centrul orașului
În Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, pe aleea vizavi de strada Mitropolit Varlaam, Târgul Pascal cu pască și cozonac este activ până pe 11 aprilie. Pe aceeași stradă, între străzile Armenească și Bulgară, iarmarocul tematic „Primăvara” oferă material săditor, semințe, puieți și articole de grădinărit până pe 19 aprilie, organizat de ÎM „Piața Centrală”. Segmentul dintre Bulgară și Tighina găzduiește iarmarocul „Vatra de Paște” până la aceeași dată.
În sectorul Centru, Târgul Pascal este prezent până la 20 aprilie în peste 15 locații, printre care șos. Hâncești 86, str. Gh. Asachi 79, bd. Gagarin 5, str. Academiei 12 și Calea Basarabiei în adiacentul pieței Domus.
Sectorul Botanica
Până pe 18 aprilie, pe bd. Dacia 26, colț cu bd. Traian, Asociația „Perspectiva” organizează „Târgul Tradițiilor Pascale” dedicat micilor antreprenori. Până pe 12 aprilie, în Parcul „Valea Trandafirilor”, pe aleea principală, are loc târgul „Primăvara deliciilor”. Târgul Pascal este prezent și în alte zece locații din sector, pe bd. Cuza-Vodă, Decebal, Dacia și Traian, până pe 20 aprilie.
Sectorul Buiucani
Pe 11 aprilie, în adiacentul edificiului „Kentford” de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 202, Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali organizează târgul „EcoLocal” cu produse alimentare și nealimentare autohtone. În Parcul „Alunelul” de pe Calea Ieșilor 11/4, în zilele de 10-11 aprilie, Asociația „Eurocivis” prezintă „Cămara Fest” — un târg al producătorilor autohtoni. Târgul Pascal continuă până pe 20 aprilie pe str. Ion Creangă, str. Alba Iulia și Calea Ieșilor 15.
Sectoarele Ciocana și Râșcani
În Ciocana, Târgul Pascal este activ până pe 20 aprilie pe str. Alecu Russo 26 și pe două alei de pe bd. Mircea cel Bătrân. În Râșcani, târgul se desfășoară în Scuarul din str. Miron Costin, tot până pe 20 aprilie.
Primăria Municipiului Chișinău încurajează cetățenii să viziteze târgurile locale, menite să consolideze relațiile dintre producătorii autohtoni și consumatori.












