Marți, 15 iulie 2025, mai mulți consumatori din municipiul Chișinău și orașul Vatra vor resimți disconfort din cauza furnizării apei potabile cu presiune joasă, în contextul executării unor lucrări planificate de către Î.C.S. „Premier Energy Distribution”.

Potrivit anunțului publicat de furnizorul de apă, în intervalul 08:50 – 16:00, vor fi posibile deconectări de energie electrică pe strada Budăi, nr. 2/3, ceea ce va influența negativ presiunea apei în sistem.

De asemenea, în orașul Vatra, pe străzile Fântâniței și Tineretului, în intervalul 09:30 – 17:00, consumatorii ar putea întâmpina dificultăți similare în aprovizionarea cu apă, tot din cauza lucrărilor executate la rețeaua de distribuție a energiei electrice.

Furnizorul își cere scuze față de consumatorii afectați de lipsa temporară a apei potabile și dă asigurări că echipele implicate vor interveni prompt pentru a finaliza lucrările și a relua furnizarea în cel mai scurt timp posibil.

Totodată, consumatorii sunt îndemnați să-și asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și necesități casnice pe perioada întreruperii.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.