Într-un interviu acordat recent, Ruslan Codreanu, întrebat despre situația defrișărilor ilegale la Chișinău, a răspuns că potrivit controalelor inopinate efectuate în 2020, în urma unor sesizări, s-a stabilit că norma tăierii pădurilor în municipiu a fost depășită cu 300 %:

„Astăzi, sub pretextul curățării de păduri, se taie peste tot. Undeva se taie copaci, undeva dispare o pădure. În urma sesizării Procuraturii Generale din iarna anului 2020 au fost efectuate controale inopinate din partea angajaților CAN, Agenției de Mediu, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale și SIS. S-a constatat că în fiecare parchet unde se fac defrișări, norma de tăieri e peste cea autorizată uneori depășind și 300 %.”

Soluția, potrivit intervievatului, ar fi existența unui moratoriu în cazul defrășirilor, solicitare deja înaintată de Ruslan Codreanu către Parlamentul Republicii Moldova:

„Am solicitat Parlamentului să instituie moratoriu la defrișări pe o perioadă de timp. Până când va fi elaborat cadrul legal nou în ceea ce ține de protecția și conservarea pădurilor, până va fi făcută analiza contractelor de arendă a pădurilor, până nu se va crea Administrația Parcului Național Orhei, așa cum spune Legea, până nu vor fi făcute publice autorizațiile de defrișare și echipate mașinile care cară lemn din pădure cu GPS, până nu va fi implementat un plan național de sădire a fâșiilor forestiere etc.”

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here