Doi bărbați au fost surprinși de polițiști în timp ce dețineau substanțe interzise, în curtea unui bloc de locuit de pe bulevardul Iurii Gagarin din municipiul Chișinău. Incidentul a avut loc în timpul serviciului de menținere a ordinii publice, desfășurat de un echipaj al Secției Asigurare Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP).

Potrivit informațiilor oferite de Poliția Națională, la vederea echipajului, cei doi bărbați au aruncat la sol un obiect suspect. În urma verificărilor, polițiștii au depistat trei pliculețe ce conțineau o substanță albă asemănătoare drogului sintetic PVP („sare”).

Persoanele reținute au vârste de 28 și 38 de ani și sunt originare din raionul Telenești și municipiul Chișinău.

Cazul este în continuare cercetat, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor legale corespunzătoare.

Poliția Națională reamintește cetățenilor că orice informație privind activități ilegale poate fi sesizată la numărul unic 112 sau la cel mai apropiat echipaj de poliție.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.