Foto: Agora.md

În cadrul șendinței săptămânale a primăriei, Andrei Pavaloi a anunțat că elevii din instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal au revenit la școala după prelungirea vacanței de toamnă, iar majoritatea instituțiilor de învățământ vor recupera orele până la finele primului semestru.

,, Începând de astăzi a fost reluat procesul educațional în intituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal după prelugirea vacanței de toamnă. Din cele 150 de instituții, 147 reușesc să se încadreze în recuperarea orelor până la finele primului semestrului, iar trei instituții au solicitat mai mult timp pentru recuperare. Totodată, din cele 147 de instituții, 43 vor recupera și în zilele de sâmbătă. ‘’ – a declarat Pavaloi.

În acest context, edilul capitalei a menționat pe o rețea de socializare: ,, Guvernul şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu au mai venit cu o explicaţie clară, din ce cauză copiii au lipsit o săptămână de la şcoală, fapt ce ne face să deducem că principala cauză a fost situaţia neclară privind asigurarea acestora cu agent termic. Așadar, am cerut ca în grădinițe și școli să fie cald și să nu se economisească pe sănătatea copiilor, din cauza anunțului făcut în presa de unii specialiști că va fi scumpit prețul la gaz. În clase copii trebuie să se simtă confortabil, să poată lucra eficient  şi să nu stea cu mănuși și cușme pe cap. ‘’

Totodată, Ceban a venit cu o propunere către guvern : ,, Propun ca cei de la guvernare, în semn de solidaritate, să rămână peste program, la fel ca și copiii.  Sunt sigur că în aceste ore suplimentare şi guvernanţii au ce recupera. ”

Amintim că, în baza Hotărârii CNESP nr. 64 din 26 octombrie 2021, Ministerul Educației și Cercetării a decis prelungirea vacanței de toamnă cu 7 zile pentru elevii din instituţiile de învățământ primar, gimnazial şi liceal publice și private, în unitățile administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul întâi, UAT de nivelul al doilea: municipiile Chișinău și Bălți și UAT ale unității teritoriale Găgăuzia în care este stabilit pragul roșu de alertă.

 

 

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here