chisinau.md

Pe străzile din capitală se circulă în condiții de iarnă, astfel că automobiliștii sunt îndemnați să adapteze viteza la condițiile meteo și să se asigure că au schimbat cauciucurile, conform anotimpului rece.

Automobiliștii sunt îndemnați să nu parcheze pe marginea străzilor și pe trotuare, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină în timp util. De asemenea, agenții economici din Chişinău și gestionarii de imobile sunt chemați să-şi curețe zăpada de pe teritoriul în care activează.

De asemenea, Primarul a chemat părinții cu copii minori să-i supravegheze  pe cei mici atunci când merg la săniuș sau în spațiile publice din capitală, pentru a evita eventualele traumatisme cauzate de ninsoare.

În context, luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, Primarul General, Ion Ceban, a informat despre reluarea activității Celulei de criză, care se va convoca pentru a lua decizii în vederea evitării situațiilor de risc, ce pot apărea în perioada rece. Edilul a cerut serviciilor responsabile de gospodăria drumurilor să monitorizeze situația pe teren și să intervină în timp util. De asemenea, Ion Ceban, a mulțumit poliției pentru implicare în gestionarea traficului, la desfășurarea lucrărilor de deszăpezire.

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.